Păstrez și eu trend-ul cu rezumatul despre ce s-a întâmplat anul acesta, când Paștele a coincis cu sărbătoarea de 1 mai. Și vin și spun așa, că tot sunt la mine pe blog unde îmi pot face publică părerea mea proprie și personală, nu e musai să fie cineva de acord cu mine.

Hai să începem cu cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Paștele. Păi eu, și nu doar eu, majoritatea oamenilor până în 35-37 de ani, când spun Paște, spun: ouă roșii, miel, pască, cozonac, zile libere, post, prieteni, familie și biserică, ordine care, după cum vedeți, este în mod intenționat întâmplătoare. Acum hai să facem un exercițiu de imaginație simplu, și să facem abstracție de faptul că anul acesta s-au brodit aceste două sărbători, care în realitate n-au nimic în comun și spun că, 90% din oamenii care merg la biserică în noaptea de Paște, și vorbesc de tineret în mod special, merg doar pentru că le merg toți prietenii, nu pentru că sunt ei niște bisericoși și că în fiecare duminică sunt la biserică. Cei mai mulți merg doar atunci, sau dacă li se mai însoară, respectiv mărită vreun prieten și trebuie să se ducă, că altfel se supără respectivii miri. Ce se întâmplă după ce merg la biserică, în noaptea de Paște? Nimeni nu merge acasă, toți aterizează cu lumină cu tot în cluburi sau pe la ceva petreceri unde băutura curge în valuri. Așadar după ce respectivul preot iese la 12 noaptea cu lumina, în fix 15 minute, în biserici mai rămân o mână de oameni, restul se împrăștie care pe unde apucă. Bun, asta că am auzit mulți, care susțineau că nu e normal să petreci și de la biserică să mergi în club. Se întâmplă oricum doar că în zile diferite, acum că au fost ambele în aceiași zi #aiae! Mai mică cheltuiala #zicșiio. Doi în unu!

Eu, recunosc nu sunt o fană religioasă, dar cred în Dumnezeu în Dumnezeul meu, cred că asta ori o ai ori nu o ai. E o chestie personală care nu trebuie judecată de nimeni.

Adică e fix alegerea mea dacă vreau în club sau nu, dacă merg la biserică sau nu, n-am nevoie să mă certe cineva că oricum dacă n-ai argumente suficiente nici nu te ascult și e greu cu mine să-mi atragi atenția.

Am ajuns la mare vineri, s-au anunțat petreceri peste petreceri peste tot, biserica clar a avut un PR pe barter angajat, că nu s-a simțit deloc în această avalanșă de afișe și evenimente pentru”depravați”. SW, Loft, Gaga, Tapo, Breeze, Fratelli, Kudos, Luv s.a.m.d, au adunat la un loc peste 20.000 de oameni, din care doar la SW au reușit să aducă peste 5000 de străini. Oamenii de la SW foarte mișto, clar nu ăia care și-au cărat dressing-urile cu ei, ăia cool care au avut la ei doar haine lejere nici o sofisticăreală, doar pe dj-ială #djandstuff.

Nu avea nimeni nici o treabă cu tine, toți erau în filmul lor și pe treaba lor cu gașca lor și cu mii de brățări de la toți dj-ii care au activat pe acolo. Pentru fiecare intrare la SW primeai câte o brățară în funcție de cine mixa, mie una oricum mi se părea că e aceeași piesă continuu și se pare că nu doar mie, dar îmi asum, nu sunt vreo cunoscătoare, mie îmi place muzica asta mai comercială cu sfârșit și început #pecomericial. Băi, dar am fost să nu zic că nu am încercat, altfel nu puteam să vă povestesc.

La Loft ce să mai zic, bătălie pe mese, criză de brățări, pe culori, pe zile, pe mâncare, pe nemâncare, cu băutură sau fără ideea era una singură: să ajungi acolo. Mie îmi place muzica de la Loft și mi se pare că e exact ce trebuie ca să te distrezi, asta dacă nu ești pe dj-ială. În parcarea de la Loft clar, salonul auto, rochiile existente sau nu, mai mult pe #pornostyle dar na, nu toată lumea vine să se distreze la Loft deci, nu judecăm pe nimeni, oricum am văzut de la bocanci până la tocuri cui de la cocuri până la sarmale, de la paiete până la chiloți și lista poate continua. Roabele pline de șampanii, parcă n-au mai fost atât de dese, nu că aș sta să le număr doar că, de câte ori câte un VIP autohton comandă o roabă se oprește muzica și începe melodia aia din „Pirații din Caraibe” și ăsta e semnul, după care vine roaba cu artificii. Eu, pentru că îmi place muzica mă distrez perfect și la bar și pe plajă.

Brățări mi-a făcut rost o prietenă mai mondenă ca mine dar le-am plătit la preț întreg, 150 ron. Una peste alta oamenii au făcut în jur de 8 milliarde din brățările astea, și pe bună dreptate, bun conceptul, bună muzica, e alegerea fiecăruia dacă vrea să plătească 70 ron pe o porție de cartofi prăjiți. Anul ăsta și-au deschis sediul și cei de la Tapo, vorba unui prieten, e ok dar nu prea, n-ai cum să furi ceva ce există și funcționează decât până la un anumit punct, la ei punctul a fost ora 20:00 când era aproape gol, vorbim acum de sâmbătă seara, că duminică au închis Le Gaga (ANAF) și nu se pune. Loft deschis, Le Gaga deschis, Fratelli deschis deci clar nimeni sau doar ceva amețiți pe la Tapo, care au și ei brățările lor. N-am nimic cu Tapo doar că n-ai cum să te bați cu giganții decât dacă ești original și punct. Eu nu le dau sfârșitul verii. Aaaa… prea tari pictații ăia de la Carla’s Dreams, au cântat peste tot mai puțin la SW evident. Oricum moldovenii sunt foarte tari și eu una sunt fan declarat și nu doar eu, toată gașca mea #wopwopmoldovenii !

Una peste alta, pe lângă toate petrecerile, cluburile și distracția am ajuns și la biserică, asta ca să ne fie clar. Am dus lumina până în mașini că oricum nu aveam unde să o ducem. Ouă roșii am ciocnit abia ieri dar nu mi-a fost foarte dor, daaaa… o să spuneți că sunt o păcătoasă, eu vă spun atât: cred că sunt mult mai mulți oameni buni printre noi ăștia #depravații decât printre cei care se aliniază canoanelor bisericești #pentrucăașatrebuie. Vezi #colectiv !!!

A fost frumos și românii sunt mișto, așa cum sunt ei, sunt prea tari !
Vă pupă Loli #seanunțăovarămișto #loli #hailamare

Hristos a înviat!

IMG_0634-2

Adaugă comentariu

Anti-spam