Fațete dentare. Zâmbete din desene animate

Fațetele dentare sunt printre cele mai la moda chestii zilele astea în lumea vedetelor și nu numai. Un zâmbet cu o dantură perfectă, cu dinți albi, mult prea albi, este de ce să nu recunoaștem, tentant. Dar oare cu ce costuri vine această schimbare și cât de sănătos este să ne punem fațete dentare?

Voi analiza câteva aspecte pro și contra în rândurile ce urmează.

La o simplă căutare pe internet poți găsi tot felul de informații pro-fațete, în special pe site-uri ale unor cabinete stomatologice. Și în aceste informații totul este frumos și sigur, ești bombardat cu titluri de genul: “Vrei și tu un zâmbet ca al vedetelor de la Hollywood?”, imagini cu dinți parcă desenați și oferte care mai de care.

Dar poate unii dintre voi se întreabă ce sunt fațetele dentare. Ați auzit de ele, toată lumea a auzit. “Parcă e ceva cu dinți albi…” dar ce sunt ele defapt?

Fațetele dentare sunt niște foițe subțiri de ceramică ce se aplică peste dinți cu un adeziv special. Ca unghiile false. Numai că fațetele dentare, odată aplicate, cam aia e: aplicarea lor este ireversibilă.

Prin șlefuirea dinților și aplicarea fațetelor peste aceștia, toți dinții vor fi la fel, gemeni, și arată tare ciudat. Mai țineți minte acei dinți din plastic de vampir? Sau un alt exemplu, poate și mai bun: zâmbetul personajelor din desene animate. Exact senzația aia mi-o dau când văd pe cineva cu fațete dentare.

Acestea au următoarele calități declarate:

– Oferă un aspect unitar danturii. Cam prea unitar, aș adăuga eu.
– Unele fațete sunt rezistente la pete.
– Culoarea nu mai e o problemă. Vrei alb? Sau alb alb? Ori extra alb alb? Se rezolvă…
– Gingiile tolerează porțelanul.
– Imită destul de bine dinții naturali, în unele cazuri.
– Nu necesită o îngrijire dentară specială.

Dar toate astea vin la pachet și cu ceva dezavantaje:

– Aplicarea lor este ireversibilă. Deci gândește-te bine înainte să iei o decizie.
– Sunt cam scumpe comparativ cu alte soluții de albire.
– Dacă se ciobesc nu se pot repara.
– Dinții pot deveni mai sensibili la rece sau cald.
– În unele cazuri se pot dezlipi.
– Dacă obișnuiești să scrâșnești din dinți nu îți pune fațete că le vei sparge.
– Trebuie înlocuite în maxim 10 ani de la aplicare, sau mai repede în unele cazuri.

IMG-20170316-WA0001

Așadar, dacă ai o dantură sănătoasă dar nu te mulțumește culoarea dinților, îți recomand să încerci mai întâi soluțiile de albire și cosmetică dentară clasică. Iar dacă ai probleme cu cariile sau ai dinți cu probleme, este bine să repari totul înainte de a-ți pune fațete dentare.

Părerea mea este că arată “wow” dar parcă lipsește ceva. Nu pare suficient de natural. Pe mine nu m-au convins. Tu ce părere ai? Lasă un comentariu cu părerea ta.

Comentarii (4)

  • Seitan

    Pe 16 martie 2017 la ora 21:29

    Super 👌

    răspunde →
    • Maria Simion

      Pe 18 martie 2017 la ora 21:24

      multumesc

  • Madalina

    Pe 20 martie 2017 la ora 23:39

    Buna, Maria!
    Sunt total de acord cu tine, trebuie sa ne ingrijim de dintii naturali, fatetele parca par mult prea false (prea albe, prea perfect aliniati toti dintii).

    răspunde →
    • Maria Simion

      Pe 21 martie 2017 la ora 9:45

      Multumesc!

Adaugă comentariu

Anti-spam