Cum e să ajungi la Spitalul de Urgență bolnav și să pleci mai bolnav

Dragilor, acum ceva timp am trait o experienta foarte urata. Din habar nu am ce motive aveam niste dureri abdominale insuportabile. Si cum nu sunt un mare fan al mersului la doctor, ca mai toti romanii, am incercat pana intr-un anumit punct sa ma tratez eu, de capul, meu singura, cu diferite medicamente… M-am trezit a doua zi mai rau, durerile erau din ce in ce mai groaznice, am incercat tot ce stiam ca functioneaza, de la ceaiuri, la medicamente, sperand sa-mi treaca.

In cele din urma, dupa aproape 2 zile de chin, pe la ora 23.00, am decis sa merg la spital. Cum cel mai apropiat spital de mine este Spitalul de Urgenta, m-am urcat cu chiu cu vai in masina si m-am concetrat maxim sa ajung teafara pana la spital. Am reusit in cele din urma sa ajung, am realizat o parcare de o mare exceptie in mijlocul strazii, pe avarii si am sarit din masina, tarandu-ma pana la receptia spitalului. Pana aici toate bune si frumoase!

Stiti momentul ala cand ajungi la doctor si de frica parca nu te mai doare nimic? Cam asa eram eu in primele 5 minute cand am ajuns acolo. Mi-a cerut femeia de la receptie toate detaliile, mi-a completat o fisa si m-a indrumat frumusel catre un cabinet aflat chiar la parterul spitalului. Sper ca va imaginati ca i-am dat toate datele, cum m-am tavalit o noapte intreaga de durere, ca niciun medicament nu a functionat, etc.

Imi iau frumusel foaia si ma postez in fata usii. Mai aveam o singura pacienta in fata mea, deci m-am sprijinit frumusel de un perete (toate scaunele erau ocupate). Dupa vreo 20 de minute de asteptari, timp in care durerea mea de stomac o luase razna, o intreb frumos pe doamna din fata mea daca a vazut pana la momentul cand eu am ajuns pe cineva iesind sau intrand in cabinet?!

Femeia imi raspunde la fel de debusolata ca si mine, ca nu a iesit sau intrat nimeni de vreo ora. OK, trag aer in piept ma las frumusel pe vine langa perete, macar sa nu lesin in mijlocul holului… si zic sa mai stau vreo 10 minute, daca tot am venit!

In mod evident trec si cele 10 minute, mentionez ca din cabinet se auzeau mai multe voci, motiv pentru care am ramas linistita langa perete. Dupa aproximativ o ora de la ajungerea mea in spital, eram fix in aceiasi situatie, sau putin mai rau, stim cu totii cum miroase pe holurile spitalelor deci nu are rost sa mai povestesc.

Imi iau inima in dinti ma ridic de langa perete, ma apropii frumusel de usa, bat si intru direct!

Soc si groaza!

Doi medici si 3 asistente stateau frumos la taclale si la povesti. Am dedus ca erau amuzante, pentru ca toti erau cu gura pana la urechi si le-a pierit zambetul cand am dat buzna in cabinet. Nervoasa la maxim fiind, evident ca am inceput sa zbier la ei, eu fiind de o ora la usa si fluturand fisa pe care mi-o daduse doamna de la receptie. Ei, mirati nevoie mare, mi-au zis ca discutau despre un caz si sa merg la particular daca nu-mi convine. Mai tare m-am enervat, nu are rost sa va spun ce repertoriu frumos am avut, le-am aruncat fisa in cabinet pe jos si-am plecat.

M-am urcat in masina si am inceput sa plang de nervi, nu de durere, e inadmisibil ca mai exista asa ceva! Clar sunt si medici care-si fac bine treaba, cum au fost cei de pe salvarea care a ajuns la mine o ora mai tarziu si care s-au comportat ireprosabil… dar specimenele alea nu au ce sa caute acolo, nici in vizita!

Stau si ma intreb, oare cu oamenii din provincie cum se comporta? Sunt suparata si indignata realmente, nu exista scuze pentru un astfel de tratament intr-un spital care are totusi o reputatie. Ne trezim si noi?

Sanatosi sa fim ca altfel e grav!

Va pupa Loli !

Comentarii (4)

  • Elena

    Pe 22 martie 2017 la ora 9:26

    Dar oamenii din provincie sunt altfel decat bucurestenii? N-am inteles exact la ce te-ai referit la sfarsitul articolului si d-asta intreb.

    răspunde →
    • Maria Simion

      Pe 22 martie 2017 la ora 9:39

      Sunt mai timizi si cu mult mai mult bun simt, in concluzie mai usor de calcat in picioare! Asta e Romania 🙁

  • AJ

    Pe 22 martie 2017 la ora 13:10

    Eşti bine? Bine că eşti bine! Şi ce blog cu inimioară mă. 🔥💗 :*

    răspunde →
    • Maria Simion

      Pe 22 martie 2017 la ora 19:18

      Multumesc!

Adaugă comentariu

Anti-spam