Noi, femeile, ne-am dorit întotdeauna să atingem perfecţiunea, asta chiar din cele mai vechi timpuri.

Corsetul este unul dintre mijloace atunci când îţi doreşti cu orice chip să ai un mijloc de invidiat.

Devenit celebru în sec. XVI, a atins apogeul în sec XVIII, când purtau corsete inclusiv copiii şi bărbaţii. În perioada aceea, talia subţire şi şoldurile late erau considerate „idealul feminin”.

download (1)

După „revoluţia vestimentară” de la sfârşitul epocii victoriene, femeile au început din ce în ce mai des să opteze pentru haine mai lejere şi să poarte doar foarte rar corsete.

Christian Dior, designerul care l-a reinventat

Apoi, în anii ’50, Christian Dior a readus în atenţia femeilor corsetul printr-o colecţie spectaculoasă în care acesta era vedeta, aceasta fiind, practic, revenirea sa.

download

Aşadar, astăzi, corsetul este practic la fel de important în garderoba noastră ca şi faimoasa rochie neagră sau pantofii stilleto.

Nu trebuie să dezvoltăm o obesesie pentru dimensiunea taliei pentru a putea purta corsete.

Sub rochiile elegante putem îmbrăca un corset, iar efectul este unul incredibil.
Dacă sunteţi suficient de îndrăzneţe şi motivate puteţi purta corsetul chiar şi la birou, sub un sacou clasic, sau împreună cu o fustă creion.

Combinaţii în care dă bine

La fel de bine poate fi îmbrăcat la o ieşire cu prietenii, poate fi asortat la o pereche de jeansi lărguţi şi tocuri, cu condiţia ca el să fie unul extrem de simplu, nu încărcat cu dantele şi materiale lucioase (pentru că limita dintre feminitate misterioasă şi vulgaritate este una foarte subţire). Aşadar, atenţie! Nu cred că vrea nimeni să se transforme în starleta porno!

Silueta clepsidră pe care o vedeţi deseori la celebrităţile de la Hollywood poate fi atinsă doar prin purtarea corsetelor, care în ciuda faptului că nu sunt la fel de comode ca o cămaşă sau un top, merită încercate, pentru că reacţiile celor din jur sunt aproape imediate.

Adaugă comentariu

Anti-spam